Finalul clasei a opta reprezintă pentru elevi și profesorii lor un moment de reflecție, dar și de anticipare a unei noi etape importante din devenirea lor. Iar atunci când este vorba despre prima promoție căreia i-a fost diriginte, pentru un cadru didactic momentul este cu adevărat memorabil.
Este și cazul lui miss Adelina Popa, care zilele acestea trăiește emoțiile ultimului clopoțel alături de clasa a opta.
”Cei 4 ani de dirigenție au fost despre conexiune, relații, emoții, experiențe. Aș descrie „călătoria” noastră ca pe o inițiere, în oglindă: a copiilor pentru a deveni OAMENI și a mea pentru a învăța ce presupune rolul de dirigintă, întrucât a fost prima generație pe care am îndrumat-o. Așa cum în călătoria de inițiere eroii basmelor trec prin diferite încercări și învață lecții de viață, la fel și noi am trăit fiecare experiență împreună, am râs, am plâns, am învățat unii de la alții, am avut răbdare. La final, eu am înțeles că a fi diriginte este mai mult decât un rol, iar ei au rămas cu valorile pe care le-au însușit și care ii vor însoți mai departe, în viață. Le mulțumesc că mi-au dat spațiu să fiu eu, să greșesc, să învăț, să descopăr! Vor avea mereu un loc special în inima mea”, ne-a transmis profesoara.
Elevii săi trăiesc și ei din plin emoțiile acestui moment
Emma Jibleanu: Râsete, veselie, lacrimi, emoții, îmbrățișări, rămas bun, profesori dragi și amintiri adunate din anii de gimnaziu, toate într-o festivitate de sfârșitul clasei a opta! Mulțumesc școlii mele, școlii Little London, cu tot ceea ce este!
Matei Dănescu: Festivitatea de încheiere a clasei a opta a fost emoționantă. Le mulțumesc profesorilor care au fost alături de mine în ultimii 4 ani. Le doresc colegilor mult succes la examen. LLI este ca o familie pentru mine și de aceea drumul meu va continua alături de această comunitate minunată.

























Dirigintele devine un mentor și un ghid, iar legăturile formate cu elevii sunt prețioase și de durată. Articolul ne amintește cât de important este să fim prezenți, empatici și să ne investim timpul și energia pentru a le înțelege nevoile, pasiunile și aspirațiile. Apreciem eforturile dirigintelui de a crea un mediu sigur și inspirațional pentru elevi, încurajându-i să-și dezvolte potențialul și să se împlinească pe toate planurile. Felicitări dirigintelui pentru implicarea și dedicarea sa în educația și creșterea acestor tineri. Este o mărturie a influenței pozitive și a puterii pe care un diriginte o poate avea asupra vieților elevilor săi.
Intr-adevar, legaturile noastre cu elevii sunt cele care vor dainui in timp! Multumesc!