Misiune și valori

Misiunea

Misiunea Little London International Academy (LLI Academy) este de a pregăti şi educa oameni responsabili care să se manifeste creativ, independent şi tolerant într-o societate modernă. Astfel, prin programul educaţional desfăşurat în şcoala primară, în gimnaziu şi la liceu, accentul este pus pe nevoile individuale şi capacitatea de dezvoltare într-un mediu educaţional, astfel încât toţi membrii comunităţii LLI Academy să se poată adapta oricărei societăţi într-un sistem global.

LLI Academy oferă un mediu educaţional propice unei învăţări şi dezvoltări echilibrate, armonizând calificarea academică a cadrelor didactice cu o politică de curriculum şi de evaluare riguros elaborate şi implementate.

Viziunea

LLI Academy îşi propune să devină o comunitate solidă, organizată în jurul principiilor de comunicare, deschisă, bazată pe respect reciproc între elevi, profesori şi părinţi; o comunitate în care esenţa unei dezvoltări personale echilibrate are la bază cunoaşterea interculturală.

Valori

Valorile în care LLI Academy crede și le propune tuturor celor care vin în comunitatea noastră sunt: Lucru în echipă (suntem o comunitate), Respect (acționăm cu responsabilitate), Integritate și Profesionalism.

Comunitate/ Lucru în echipă

  • Suntem o echipă care lucrează pentru îndeplinirea misiunii asumate
  • Susţinem, motivăm şi apreciem munca şi rezultatele tuturor
  • Căutăm permanent dezvoltarea unui puternic sentiment de apartenenţă
  • Tratăm cu atenţie, grijă şi în mod responsabil mediul înconjurător
  • Suntem membrii activi ai echipei şi contribuim ori de câte ori suntem solicitaţi

Respect/ Responsabilitate

  • Îi tratăm pe ceilalţi aşa cum ne-ar plăcea nouă să fim trataţi
  • Suntem disponibili, căutăm soluţii nu vinovaţi, suntem pozitivi
  • Acceptăm şi respectăm individul şi diversitatea
  • Suntem deschişi să învăţăm de la alţii şi să-i învăţăm pe alţii
  • Apreciem stima de sine şi a comunităţii din care facem parte
  • Suntem responsabili pentru ceea ce vorbim şi ceea ce facem
  • Avem grijă şi protejăm ce este al nostru dar şi al altora
  • Oferim încurajări şi feedback pozitiv

Integritate

  • Urmărim dezvoltarea continuă profesională şi personală
  • Suntem integri, corecţi şi oneşti cu noi înşine şi faţă de ceilalţi
  • Luăm decizii pentru binele tuturor
  • Căutăm să dăm tot ce e mai bun din noi
  • Avem o atitudine motivată faţă de meseria şi comunitatea școlară
  • Demonstrăm curaj în a fi noi înşine

Profesionalism

  • Realizăm un mediu stimulativ de învăţare
  • Suntem orientaţi spre soluţii şi nu spre vinovaţi
  • Căutăm întotdeauna cele mai bune soluţii
  • Urmărim întotdeauna atingerea calităţii în orice întreprindem
  • Acţionăm cu maximă eficienţă (pe baza indicatorilor de performanţă)
  • Ne asumăm deschis responsabilitatea pentru ce spunem şi facem
Scroll to Top