Odată cu afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională, îi felicităm pe elevii noștri pentru rezultatele obținute.
Performanțele în cifre la Evaluarea Națională 2026:
După proba de la matematică, prof. George Iftimie a spus, pentru Educație Privată, că subpunctele b) de la cele trei probleme vor face diferența. „Subiectul de astăzi mi s-a părut unul bine echilibrat și adaptat nivelului de pregătire al elevilor de clasa a VIII-a. Cerințele au verificat cunoștințele fundamentale și capacitatea de aplicare a unor algortimi de calcul și proprietăți matematice studiate pe parcursul gimnaziului.”
- Rata de promovare: 100% dintre elevii Little London au promovat examenul cu succes.
- Cea mai mare medie obținută în cadrul școlii noastre este de 9,77.
- Mai mult de jumătate dintre elevii școlii au obținut medii peste 8,00: 26% dintre elevi au obținut medii peste 9,00, 30% dintre elevi au obținut medii între 8,00 și 9,00.
- Cea mai mare notă a fost obținută la matematică: 9,95.
„La examenul de final de clasa a VIII-a, subiectele la limba și literatura română au fost echilibrate. […] nu cred că vor fi mai multe note mari decât în alți ani […] gramatica nu a fost simplă: vor exista confuzii între valoare morofologică și funcția sintactică. […] Cred că elevii au ieșit din sala de examen cu multe îndoieli.”, a subliniat prof. Izabela Manolache, imediat după prima probă a examenului, pentru Educație Privată.
„Rezultatele obținute de elevii noștri la Evaluarea Națională confirmă faptul că munca susținută, perseverența și sprijinul oferit de profesori și părinți își pun amprenta asupra parcursului fiecărui copil. Suntem bucuroși că elevii noștri au încheiat această etapă importantă cu rezultate care reflectă nivelul lor de pregătire și efortul depus de-a lungul anilor de gimnaziu. Dincolo de note, considerăm că una dintre cele mai importante reușite este faptul că acești tineri pleacă mai încrezători, mai autonomi și mai pregătiți pentru provocările următoarei etape educaționale.”, a declarat Alexandra Toader, director educațional Little London.
Îi felicităm pe toți absolvenții noștri de gimnaziu și suntem siguri că, indiferent de liceul pe care îl vor alege, vor purta în suflet valorile și experiența dobândite la Little London.