Little London International Academy, în colaborare cu Asociația Hem și Centrul de Transfuzie al
Ministerului Apărării Naționale, încheie șirul faptelor bune de Crăciun cu o colectă mobilă de
sânge.
Echipa de voluntari Little London, elevii de liceu, n-au stat o secundă, au vorbit cu fiecare dintre
cei înscriși pe liste, au împărțit formulare, i-au îndrumat către medicii Spitalului Militar și s-au
asigurat că tot procesul curge lin și cât mai rapid pentru fiecare dintre donatori.

Printre donatorii de azi am avut elevi, absolvenți, profesori și părinți, iar 6 dintre ei au fost chiar
la prima donare. I-am răsplătit pe toți cu insigne și tricouri speciale, apă, cafea proaspăt făcută,
sendvișuri gustoase și dulciuri minunate să-și revină după oferirea unui cadou așa de frumos!
Peste 50 de persoane au fost azi alături de noi, dar pentru că nu toți au trecut de traijul medical,
la finalul recoltării 30 de pungi de sânge au plecat către laborator și de acolo, după procesare,
către cei aflați în nevoie.

Actorul Vladimir Drăghia a reușit să ajungă și el, printre filmări și proiecte, la evenimentul
nostru de azi. Donator recurent, Vladimir realizează că sângele nu vine din fabrici, ci este un
element esențial pe care doar noi oamenii îl putem furniza și da mai departe, pentru semenii
noștri. De aceea donează sânge de câteva ori pe an, de mai bine de 10 ani.

Alina Predescu, bloodfluencer, crede că donarea de sânge este un gest curajos și că trebuie să ne
dăm voie să ne manifestăm puterea interioară prin astfel de acțiuni. Ea s-a alăturat inițiativei
Little London, a susținut workshop-uri instructive despre ce înseamnă donarea de sânge în școala
noastră și nu a irosit niciun prilej să ne aducă aminte că uneori stă în puterea noastră să salvăm o
viață.

Până și Moșul a luat o pauză astăzi de la împachetat cadouri și s-a alăturat acțiunii noastre. Moș
Crăciun, profesorul Dan Crudu, a înțeles că personajul pe care îl întruchipează – doar nu credeați
că a fost chiar Moș Crăciun.. – știe cel mai bine să aducă daruri și povești, dar mai ales să facă
magie de Sărbători. Și ce magie mai mare decât să salvezi o viață sau poate chiar trei, așa cum se
întâmplă uneori dintr-o singură donare de sânge?

Școala noastră își dorește să transforme această inițiativă civică într-un proiect permanent, cu
ediții de Paște și Crăciun, pentru a promova gesturile simple, care nu ne costă nimic și pentru a
aduce aminte tuturor că ”picătura ta este oceanul altcuiva.”

Le mulțumim tuturor binefăcătorilor de astăzi pentru cadoul oferit celor în suferință, dar și pentru
energia fabuloasă cu care au venit de la prima oră a dimineții să se așeze la rând pentru a (se)
dărui!
Little London își dorește să transforme această inițiativă umanitară într-un proiect permanent, cu ediții de Paște și Crăciun, pentru a promova gesturile simple și pline de însemnătate și a demonstra totodată că picătura ta este oceanul altcuiva.


























