Concursul de creație literară pentru elevii de gimnaziu „Cuvinte nerostite”, organizat de Little London International Academy, s-a încheiat cu succes, reunind elevi pasionați de literatură, imaginație și exprimare artistică.
Adresat elevilor din clasele V–VIII, concursul a avut ca scop stimularea creativității, promovarea talentului literar și dezvoltarea gustului pentru lectură și exprimare corectă în limba română. Participanții și-au transformat gândurile, emoțiile și ideile în texte autentice, descoperind scrisul ca formă de autocunoaștere și comunicare.
Obiective și secțiuni concurs de creație literară pentru elevii de gimnaziu
Prin acest concurs de creație literară pentru elevii de gimnaziu, Little Londonn și-a propus:
- Încurajarea exprimării autentice;
- Dezvoltarea competențelor de redactare;
- Stimularea imaginației și a originalității;
- Descoperirea și promovarea tinerelor talente literare.
Competiția a oferit elevilor un cadru sigur și motivant pentru a-și explora universul interior prin cuvântul scris.
Concursul a fost structurat pe două secțiuni:
- Poezie
- Proză scurtă
Lucrările au fost organizate pe grupe de vârstă (clasele V-VI și VII-VIII), astfel încât fiecare elev să își poată valorifica potențialul creativ în funcție de nivelul său de dezvoltare.
Temele propuse au stimulat imaginația și originalitatea elevilor. Totodată, au invitat participanții să exploreze perspective inedite, universuri simbolice și trăiri personale profunde.
Textele înscrise au surprins prin originalitate, sensibilitate și maturitate artistică. Elevii au demonstrat că au capacitatea de a transforma experiențe personale și idei abstracte în creații literare expresive. Diversitatea stilurilor și a abordărilor a demonstrat bogăția universului interior al participanților și curajul acestora de a-și face auzită vocea prin cuvânt scris.
Mentorat și jurizare profesionistă
Pe parcursul concursului, elevii au beneficiat de sprijinul și îndrumarea profesorilor coordonatori, în cadrul unei etape de mentorat care a contribuit semnificativ la calitatea lucrărilor finale. Evaluarea a fost realizată de o comisie de jurizare formată din profesori de specialitate, pe baza unor criterii clare:
- creativitate,
- coerență,
- expresivitatea limbajului,
- respectarea temei,
- corectitudinea gramaticală.
Concursul „Cuvinte nerostite” a demonstrat, încă o dată, importanța activităților care încurajează exprimarea liberă, creativitatea și autenticitatea elevilor. Prin scris, participanții au reușit să dea voce unor trăiri profunde și să transforme cuvintele nerostite în mesaje literare valoroase, cu impact emoțional și artistic.
Felicitări tuturor elevilor participanți și profesorilor implicați pentru contribuția adusă la reușita acestui demers educațional și pentru susținerea pasiunii pentru literatură și cuvântul scris!
Profesori organizatori și coordonatori:
- Andreea Dinu, organizator și coordonator
- Alma Gușă, coordonator elevi
- Izabela Manolache, coordonator elevi
- Iuliana Costea, coordonator catedră limba română
- Alexandra Toader, director educațional
Pe fundul mării, printre pietre,
Se plimbă umbre, fără rost.
Par pești mititei ce caută,
Un loc fericit, un mic adăpost. (Călin Buleu, 6 A)
Tokyo era plin de oameni și era, de obicei, multă gălăgie, dar dintr-o dată, s-a oprit totul pe loc. (Daria Adonev, 6 B)
Sunt mic, pufos, am urechile mari și sunt o jucărie. Ce sunt? Un iepuraș de pluș! Mă numesc Urechiuțe și sunt iepurașul de pluș al Dariei. Ea este o fetiță brunetă de opt ani care este foarte jucăușă. Este potrivită pentru mine, deoarece și eu sunt foarte poznaș! (Raisa Pop, 5 B)
Articol redactat de Andreea Dinu.