Ziua Europeană a limbilor (European Day of Languages) – LLI Academy

Ieri, cu mic cu mare, am celebrat ziua Europeană a limbilor străine. Pentru o zi, sălile de clasă s-au animat cu elemente specifice țărilor a căror limbi oficiale au fost sărbătorite. Fie că vorbim despre articole de îmbrăcăminte, desene, dansuri, dar și exprezii uzuale în limba respectivă pentru o zi am fost cosmopoliți nu doar în atitudine dar și în manifestare.

Elevii de gimnaziu și liceu au fost întâmpinați cu mesaje în diferite limbi străine iar la ore au putut face o comparație între limba vorbită curent și versiunea veche dar și cu diferite dialecte prezente atât în țara noastră cât și în Europa, fie că vorbim despre română, engleză, germană sau franceză (limbi străine vorbite în mod curent la noi în școală), fie despre engleza veche, aromână, greaca veche sau cum au apărut și dispărut limbi și limbaje de-a lungul istoriei omenirii.

Spre deosebire de colegii lor mai mari, copiii din grădiniță și elevii din ciclul primar au ales să reprezinte (fiecare clasă) câte o țară și să ilustreze, în cadrul orelor de școală expresii uzuale, dansuri, cântece și nu oricum ci alegând să poarte articole de vestimentație în culoarea țării pe care au ales să o reprezinte.

Deși am sărbătorit ziua Europeană a limbilor străine, programul educațional s-a desfășurat normal împletind astfel cerințele curriculare cu metode inedite de a transmitere a noilor informații.

Scroll to Top