Andreea Nicolae
Sunt absolventă a Facultății de Litere și Limbi Străine (Română – Japoneză – Engleză) în cadrul Universității Hyperion din București. În 2010 am primit o bursă de studii în Japonia pentru studiul limbii japoneze, oportunitate care mi-a oferit șansa să descopăr minunata cultură japoneză.
Mi-am început activitatea didactică în 2013, predând limba engleză deopotrivă copiilor și adulților. În tot acest timp am participat la numeroase conferințe, workshopuri și seminarii care m-au ajutat să mă dezvolt pe plan profesional.
Obținerea atestatelor internaționale de predare (TKT – Modulele 1, 2, 3), dar și rolul de examinator Cambridge au reprezentat un avantaj în dezvoltarea mea profesională, familiarizându-mă cu structura examenelor Cambridge.
M-am alăturat echipei Little London International Academy, deoarece consider că este o școală în care pot să mă dezvolt pe plan profesional și unde pot pune în practică metode noi de predare pentru a-mi inspira și încuraja elevii. Consider că este important să îi educăm pe copii pentru lumea de astăzi și să îi învățăm cum să se adapteze astfel încât să devină modele de urmat pentru generațiile viitoare.