Anamaria Filip

profesor limba franceză
Profesor Limba română
Gimnaziu

Îmi amintesc cu drag de profesoara mea de limba și literatură română din gimnaziu, care, prin profesionalismul dumneaei, a trezit în mine dorința de a fi dascăl. În acest sens, am absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș – Bolyai”, secția Limba și literatura engleză – Limba și literatura română. Am continuat perfecționarea academică cu un program de masterat în Studii Literare Românești, în cadrul aceleiași universități.

Pe parcursul anilor, am încurajat lectura pentru a stimula creativitatea și învățarea prin cercetare individuală. În plus, i-am ajutat pe elevi să își dezvolte abilități critice, să respingă ideile „primite de-a gata”, îndemnându-i să dezlege singuri tainele fiecărui text parcurs. Îmi doresc să formez elevi interesați să descopere lucruri noi, să progreseze în fiecare zi, să pună întrebări, elevi încrezători în forțele proprii.

Mă caracterizează răbdarea și empatia, îmi place să educ comportamente și să formez oameni. Sunt onorată să mă alătur echipei de profesori din LLI Academy deoarece cred în misiunea școlii de a oferi o educație de calitate și de a modela personalități.

Scroll to Top