Liceu – o nouă săptămână de practică socio-umană

O nouă perioadă de practică pentru liceeni tocmai ce s-a încheiat iar elevii claselor liceale din LLI Academy s-au aventurat în a cunoaște viața dincolo de cărți și prin experimentarea directă a unor situații concrete de viață cotidiană.

Provocările de învățare non-formale pe care noi le intitulăm „Săptămâna de Practică” au inclus, printre altele, o dezbatere cu Silvia Floarea, o antreprenoare în domeniul educației democratice – care a construit Comunitatea Learnity și au văzut cât de important este să îți urmezi visul și să-ți mobilizezi energia către asta.

Tot în spiritul educației au vizitat Orhideea Kids dar au fost profesori pentru colegii lor mai mici din Grădinița Little London și pentru copiii cu nevoi speciale din Școala Conil (o experiență cu totul deosebită). Iar cei mici s-au bucurat alături de liceenii noștri construind și experimentând activități și exerciții în acord cu nevoile și nivelul de dezvoltare al copiilor.

Interacțiunea liceenilor cu diverse medii de activitate și nivele de implicare în domeniul socio-uman contribuie semnificat la dezvoltarea elevilor noștri pentru viața de adult.

Felicitări dragi liceeni și mulțumiri coordonatorului perioadei de practică, dl. Consilier și Profesor de Științe sociale, Mircea RADU.

Scroll to Top