Acțiune caritabilă a elevilor școlii Little London – Sandwich Day – in parteneriat cu Orange

Joi, 28 mai, elevii clasei a VI-a au fost invitați să participe la un eveniment caritabil organizat de compania la care activează unul din părinții școlii noastre. Ne-am bucurat mult că am avut această ocazie pentru că, în acest fel, construim o relație deosebită cu părinții noștri, care devin parte a actului educațional, și beneficiem, în același timp, de o experiență care duce la întărirea coeziunii dintre copii.

“Sandwich day”, un eveniment destinat strângerii de fonduri pentru copiii mai puțin norocoși, i-a implicat pe elevii Școlii Little London într-o apetisantă operațiune de preparare a unor delicii culinare. Tot ei au fost cei care s-au ocupat de vânzarea lor. Se pare că au abilități deosebite în acest sens pentru că au fost echipa care au reușit să vândă cele mai multe produse, strângând suma de 2018 lei.

Acțiunea a fost organizată de către Departamentul CCO al ORANGE ROMÂNIA și s-au strans 11.360 lei în total. Banii au fost împărțiți în mod echitabil, fiecăruia dintre cele 4 situații de copii defavorizați pentru care a fost organizat evenimentul, revenind câte 2.840 lei.

Doamna Cristina Ghiță, părintele care a facilitat participarea copiilor la eveniment, și-a exprimat bucuria de a-i fi văzut “în acțiune, lucrând ca o echipă, luptând fiecare cu forță și talent”. “V-ați distribuit roluri, v-ați organizat, nu v-ați dat bătuți, ați vândut tot ce am avut!” a sintetizat doamna Ghiță efortul copiilor.

Îi felicităm și noi și ne dorim să mai putem avea ocazia unor astfel experiențe de învățare. Bravo, copii!

Scroll to Top