Noutăți
S-au afișat rezultatele la examenul de Bacalaureat 2026. Little London își felicită absolvenții pentru efortul depus și trece în revistă rezultatele obținute în această sesiune.
Tabăra de actorie „Valuri de Emoții”, organizată de Sofia și Dan Crudu, a adus copiilor din ciclul primar o experiență unică la malul mării. Printr-o colaborare neașteptată cu profesorul de sport Robert Paraschiv, programul a îmbinat arta teatrală cu mișcarea, demonstrând puterea unei echipe unite.
Absolvenții clasei a VIII-a de la Little London International Academy au obținut rezultate remarcabile la Evaluarea Națională 2026. Cu o medie maximă de 9,77, note excelente la matematică și română, și peste jumătate dintre elevi cu medii de peste 8,00 și 9,00, comunitatea noastră celebrează succesul, dedicarea și evoluția fiecărui copil.
Little London face un pas istoric în evoluția sa. Printr-un parteneriat strategic cu dezvoltatorul Nusco, din septembrie 2029 vom deschide porțile unui al doilea campus modern în Nusco City, dedicat tuturor ciclurilor de învățământ. O investiție de peste 18 milioane de euro destinată excelenței și stării de bine a copiilor.
Săptămâna Sportului Gimnazial 2026 a adus trei zile de competiție, energie și spirit de echipă. Elevii au participat la probe de fotbal, handbal, baschet, volei și rugby-tag, demonstrând fairplay, perseverență și pasiune pentru sport.
Liceul Teoretic „Little London” a organizat „Maratonul Cunoașterii”, un Assembly interdisciplinar pentru elevii de gimnaziu, cu ateliere interactive și invitați speciali din domenii diverse.