Crina Nan

Profesor de matematică
Gimnaziu | Liceu

Una dintre primele abilități pe care le-am dobândit este răbdarea, mai ales atunci când vine vorba de a-i ajuta pe cei din jurul meu. În timp, inspirată de mentorii mei, am împletit această abilitate cu elementele matematice, studiate în timpul facultății. Modulul psihopedagogic a fost cel care mi-a dezvoltat și mai mult latura empatică.

 

Am ales să studiez Matematică-Informatică la Facultatea de Științe și Mediu din Galați, dându-mi licența în Aplicațiile matematicii în biologie.

 

Interacțiunea cu cei mici a început odată cu postul de educatoare-supraveghetoare la un centru educațional din Focșani. Acolo am conștientizat și impactul pe care îl am asupra generațiilor viitoare și importanța adaptării materialelor educative, în funcție de context și de categoria de vârstă căreia mă adresez.

 

M-am mutat la București din dorința de a mă dezvolta în domeniul ales în facultate. Predau matematica de aproximativ doi ani, la gimnaziu și la liceu. Îmi doresc ca elevii cu care interacționez să vadă frumusețea matematicii și, totodată, să înțeleagă importanța pe care aceasta o are în dezvoltarea lor ca oameni.

Scroll to Top