Andreea Croitoru

Profesor istorie
Gimnaziu, Liceu

Pasiunea pentru istorie a început încă din gimnaziu, când la fiecare lecţie căutam informaţii suplimentare pentru a-l impresiona pe profesor şi pentru a-l determina să ne explice mai mult decât o făcea deja. În liceu, am avut şansa de a cunoaşte un profesor de istorie dedicat, dornic să ne împărtăşească cât mai mult din cunoştinţele sale. Pe parcursul anilor, m-a sprijinit  constant în direcţia aceasta, mi-a oferit toate pârghiile necesare pentru a reuşi şi pentru a face ceea ce îmi plăcea cel mai mult. Astfel că, în 2017 am devenit studentă a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Ideea unei cariere didactice a început încă din clasa a XI-a de liceu, într-un moment în care am realizat că a fi profesor înseamnă o învăţare permanentă, pe tot parcursul vieţii. Şi pentru că îmi plac provocările şi îmi place să învăţ, dorinţa cea mai arzătoare a fost să profesez în acest domeniu.

Istoria a fost şi va rămâne locul meu de refugiu, colţișorul în care mă pot retrage şi pot reflecta asupra a ceea ce s-a întâmplat în trecut; istoria este o modalitate de a mă conecta cu ceea ce a fost înainte pentru a putea înţelege cât mai bine prezentul. Mereu am afirmat că trecutul are o proiecţie vie asupra prezentului, noi trebuie doar să fim atenţi pentru a învăţa din ceea ce s-a întâmplat deja.

A fi profesor este o onoare şi o datorie de a contribui la formarea generaţiilor viitoare pentru a face faţă tuturor provocărilor şi schimbărilor la care vor fi supuşi, iar in Little London International Academy mă pot asigura că și eu sunt o pagină din istoria personală a fiecărui elev.

Scroll to Top