Ruxandra BELU

Ruxandra BELU

Profesor Limba Engleză

Carisma, dedicarea și continua dorință de perfecționare fac parte din calitațile ce definesc, din punctul meu de vedere, un bun cadru didactic. Misiunea mea ca profesor atât în școala privată, dar și publică, a fost să construiesc și să perfecționez un stil de predare în jurul acestor trei atribute.

Am avut plăcerea să lucrez cu elevi din toate categoriile de vârstă, începând cu preșcolari, până la elevi de liceu. Această a reprezentat o bună oportunitate pentru a întelege mai bine dinamică unei clase în funcție de vârsta precum și cerințele elevilor raportate la nivelul acestora de dezvoltare.

Consider că o bună colaborare profesor-elev este esentială pentru a obține rezultatele dorite, astfel încât investesc mult în consolidarea unor relații de prietenie cu elevii, caracterizate în același timp de obiectivitate și transparență  în ceea ce privește evaluarea cunoștințelor. Până în prezent, motivarea pozitivă, dar și o bună organizare s-au dovedit a fi elemente cheie în pregătirea copiilor pentru concursuri și atestate de limba engleză.

Am absolvit Facultatea de Litere, având specializarea română-engleză, din cadrul Universității din Craiova, studiile de licență fiind completate de modulul psiho-pedagogic. În prezent, sunt înscrisă la programul de master al aceleiași facultăți, urmând profilul de Limbă Engleză și Literaturi Anglo-Americane.

M-am alăturat echipei Little London Internațional Academy  deoarece m-am regăsit foarte mult în viziunea acestei școli despre ceea ce înseamnă învățământul calitativ  având, de asemenea, un mediu favorabil în care mă pot dezvolta în plan profesional.

Pentru mine LLI Academy reprezintă o nouă etapă de dezvoltare pe care o privesc cu mult entuziasm și cu o puternică dorință de a face din orele de engleză adevărate experiențe pentru copii, experiențe de care să își aducă aminte cu drag și peste ani.

TOP