Ionela Despina JDERU

Ionela Despina JDERU

Profesor Limba Franceză

Orice cunoaștere este un răspuns la o întrebare – Gaston Bachelard

Pasionată de literatura universală, cu precădere de cea franceză, și de critica literară, am considerat dintotdeauna că pentru a își construi o structură intelectuală absolut necesară elevii trebuie să tindă spre performanță ca spre cel mai important ideal.

Licențiată în limba și literatura franceză în cadrul Universității din București, am urmat cursurile masteratului de Studii Literare din cadrul aceleiași Universități, dar și cursurile modulului psiho-pedagogic, nivelul I (ciclu gimnazial), și niveul II (ciclu liceal și universitar). În prezent, sunt doctorandă în literatură franceză contemporană în cadrul Departamentului de Limbă și Literatură Franceză al Universității din București și conduc, în calitate de președinte, juriul Universității din București în cadrul proiectului Premiul Goncourt – Alegerea României, organizat de Ambasada Franței în România și de Institutul Francez, acest premiu fiind versiunea românească a prestigiosului premiul literar francez Premiul Goncourt, decernat din 1903, anual, unui roman din literatura franceză.

Consider că este esențial, ca profesor, să îmi încurajez elevii să fie curioși, să citească, să cunoscă lumea în care trăiesc prin instrumentele pe care le furnizează literatura și discursul literar, dar și să își dorească dobândirea unei depline conștiințe a limbii franceze, insistând pe aspectul practic al limbii și urmărind evoluția fiecărui elev în parte, pentru o sincronizare benefică la nivelul clasei și furnizând un sprijin constant, real, în depășirea oricărei dificultăți. Îmi încurajez elevii să privească experiența învățării limbii franceze cu pasiune, ca pe un instrument necesar în facilitarea descoperirii unei lumi necunoscute, punând accent pe toate cele patru componente ale actului de predare (înțelegerea scrisă și orală și compoziția scrisă și orală). Totodată, am urmărit mereu să-mi încurajez elevii spre a beneficia cât mai amplu posibil de activitatea literară pe care o desfășor prin organizarea de cluburi de lectură, prin dezbateri, prin participarea, alături de alți colegi liceeni, la jurizarea critică a literaturii contemporane și prin organizarea de proiecte interdisciplinare care să aducă împreună gândiri diferite din diverse culturi, prin organizarea de întâlniri cu scriitori francezi și români.

M-am alăturat cu entuziasm comunității Little London International Academy unde îmi propun să contribui, alături de elevii școlii, la amplul proiect educațional pe care școala îl construiește, urmărind performanța, achiziția și consolidarea limbii franceze, dar și dezvoltarea culturală a elevilor prin proiecte interdisciplinare.

TOP