Ana IORGULESCU

Ana IORGULESCU

Profesor Limba Engleză

Dintotdeauna mi-a plăcut să lucrez şi să petrec timp cu copiii. Activitatea mea în acest domeniu a început în anul 2012 când m-am alăturat unei fundaţii care se ocupă de copiii defavorizați din București. În acest context, am fost implicată în numeroase proiecte adresate copiilor instituționalizaţi şi am învăţat cât de importantă este educaţia şi dezvoltarea personală pentru orice copil şi cât de mult deschide orizonturile o abordare corectă a acesteia. Sunt preocupată de aspectele de ordin juridic legate de protecţia copilului şi de aceea am participat la cursuri precum cel în urma căruia am obţinut certificatul “Child Protection in Education – level 2”. În anul 2014, am debutat într-un proiect de acest fel, o gradiniţă dedicată copiilor institutionalizaţi, unde am acumulat experienţă în ceea ce priveşte metodele de învăţare prin joc pentru copiii din învăţământul pre-primar şi nu numai. Am observat că învăţarea prin joc dezvoltă capacităţile emoţionale, sociale, cognitive dar şi creativitatea şi încrederea în sine a copiilor.

Sunt entuziasmată să mă alătur echipei LLI Academy şi îmi doresc să creez un cadru care să îmbine creativitatea şi distracţia cu învăţarea într-un mod armonios dar în acelaşi timp să cunosc personalitatea fiecărui copil pentru a putea aborda întregul act educaţional într-un mod diferenţiat, pornind de la nevoile întregului grup până la nevoile fiecăruia.

TOP