Alexandru Rotaru, absolvent LLI Academy, este primul student român la prestigioasa instituție de învățământ superior American Academy of Dramatic Arts. Mai mult, talentul și seriozitatea lui Alexandru l-au ajutat să devină și bursier la AADA, în fiecare an de studiu.
De curând, ne-am bucurat să aflăm că a debutat cu succes pe o scenă importantă, cu un rol principal în piesa ”The Importance of Being Earnest”, în regia lui Tim Landfield. Ni s-a părut cel mai potrivit moment să îl rugăm pe Alex să ne acorde un interviu, în care să ne povestească despre drumul său artistic, dar și despre experiența pe care a avut-o ca elev în LLI Academy.
Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că visul tău este să devii actor?
Nu cred că a fost vreodată un vis. Visele mele se schimbă constant. Actoria a fost printre primele lucruri în viața mea care s-au simțit cum trebuie. Într-un fel am știut dintotdeauna că o să fac ceva în zona artelor teatrale sau în zona de ,,performance”. De mic am avut nevoia aceasta de a fi auzit sau văzut. Unii îi spun sindromul de copilul din mijloc eu îi spun impuls 🙂 Totuși, momentul în care am știut că meseria aceasta este pentru mine a fost în cadrul unui festival în care am jucat o găină. Și restul a fost istorie.
Ai avut o strategie pentru ca acest vis să devină realitate?
Strategia mea nu este neapărat o strategie. După ce am trecut prin atrocitatea adolescenței mele am reușit în sfârșit să am încredere în mine. Deci strategia mea este reprezentată de încrederea în mine și instinctul meu.
În ce fel ți-a susținut școala aspirațiile către actorie?
Școala mi-a susținut aspirațiile prin simplul fapt că nu m-au pus la pământ. Cred că o mare problema în educația din România este atitudinea cadrelor didactice față de elevi. În anul în care am fost la acest liceu nu cred că am fost vreodată discreditat sau șantajat, lucru pe care nu-l mai întâlnisem până la acel moment. Și pentru asta le mulțumesc profesorilor mei.
În afară de cunoștințele academice, a existat și aspectul de dezvoltare emoțională prin care școala a contribuit la succesul tău? În ce a constat acesta?
Ultimii mei ai de liceu au fost absolut haotici din punct de vedere emoțional. Presiunea de a reuși în timp ce încerci să descoperi cine eșți în paralel cu durerile iubirii și cu examenele vieții sunt colosale. Poate sunt doar eu perfecționist. Dar nu cred că a fost vreun moment în care unul dintre profesorii mei nu m-au întrebat cu cea mai mare sinceritate dacă sunt cu adevărat okay. Dirigintele meu mai ales a jucat o mare parte în vindecarea unor răni care păreau iremediabile. Dar nu e nimic ce o persoană care chiar vrea să te asculte și să te ajute nu poate rezolva.
Care au fost provocările, atunci când ai ales să îți continui studiile în străinătate?
Cred că cea mai mare provocare a fost libertatea în general. Eu sunt o persoană independentă deci nu am avut probleme cu dorul de casă, dar cred că cea mai mare provocare a fost șocul social. Să pleci din România, o țară în care totul e taboo și să ajungi în America unde poți să fii tu? Cea mai mare provocare e să accepți cine eșți, să te descoperi și să îți menții persoana chiar și atunci când te întorci.
Ne poți oferi câteva detalii despre locul în care studiezi acum? Ce îți place cel mai mult și la ce ți-a fost mai dificil să te adaptezi?
Eu studiez la The American Academy of Dramatic Arts în Los Angeles. Cel mai mult îmi place faptul că indiferent de cât de strict e profesorul, el tot te vede că pe o persoană. De multe ori, cum și noi uităm că profesorii sunt oameni, și ei uită să și noi avem viețile noastre în afara clasei. Cred totuși că cel mai greu a fost să mă obișnuiesc cu ideea că sunt suficient. De multe ori în adolescență nu am primit roluri sau material de muncă pentru că eram prea gras, prea feminin sau pur și simplu prea mult. Aici contează doar cât de mult munceșți și câta pasiune ai. Și cred că așa ar trebuii să fie peste tot.
Cum ai ajuns să fii distribuit în această piesă? Care sunt provocările unui actor debutant?
De obicei aflăm piesele cu ceva timp înainte dar nu știm castingul până nu începem repetițiile. Cred că ăsta a fost primul spectacol pentru care am luptat pentru un rol. Algernon a fost un vis edwardian și o să-mi fie dor de el până ne reîntâlnim. Zic reîntâlnim pentru că știu că o să ne revedem. Cea mai mare provocare nu cred că a fost presiunea spectatorilor sau situația ci maniera în care personajul trebuie jucat. Spectacolul are o stilistică foarte specifică, ea vine de la limbaj și era în care se joacă, dar cred că cea mai mare provocare a fost să găsesc realitatea prin tot norul asta de aristocrație și dantelă.
În ce fel intenționezi să îți continui cariera de actor? Ți se pare mai tentant teatrul sau intenționezi să încerci și experiența filmului?
Habar nu am. O să merg la audiții și o să continui să îmi exersez mușchiul actoricesc și ce-o fi o fi. Oricât de mult vreau o carieră strălucită în actorie, ceea ce o să am, vreau să fiu fericit.
Dintre teatru și film aleg ce plătește. Un răspuns absolut capitalist dar până la urmă sunt în LA deci cred că se cuvine.
Ce sfaturi ai pentru elevii de acum ai Little London Internațional Academy?
Două lucruri foarte importante
Nimeni nu este indispensabil. Dacă o persoană sau persoane din viața voastră , și aici vorbesc de prieteni, iubiți, iubite, rude etc , nu va mai aduc în nimic din punct de vedere emoțional și va aduc mai multă durere decât orice, tăiați legătura. O să pară imposibil, dar pe cealaltă parte a zidului este o cu totul altă lumea în care lumea te respectă și te tratează așa cum meriți.
Învățați să va iubiți pe voi și creșteți. Ce nu crește putrezește. Lumea în care trăim este dureroasă și la finalul zilei indiferent câte grupulețe și iubiți și iubite aveți tot cu voi rămâneți. Nimeni nu va poate iubi cum vă iubiți voi.
