Semifinale la British English Olympics

Semifinale la British English Olympics

Echipa LLI Academy anunță cu mândrie prima participare a României la competitiția internațională British English Olympics, organizată de Oxford International Educational Group. Țara noastră este reprezentată de o echipă de 12 elevi ai școlii, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, și care au reușit să se califice în semifinalele acestui concurs. Din cele 160 de echipe participante, în semifinale s-au calificat 48.

Managerul instituției de învățământ, Luminița Macsim, a declarat că rezultatul obținut de copii este produsul unei politici educaționale în care munca în echipă și pasiunea pentru educație au reprezentat formula succesului.

“Acum un an eram fericiți că suntem prima școală din România calificată pentru British English Olympics. Acest lucru s-a întâmplat după vizita celor de la Oxford International, care ne-au evaluat foarte riguros nivelul de cunoaștere al limbii engleze dar și al funcționării noastre ca instituție de învățământ. Am devenit eligibili după interviurile luate elevilor noştri din clasa a IV-a. Pentru că erau mai mici cu un an decât concurenţii de la BEO, am avut nevoie de o derogare din partea organizatorilor pentru a putea participa. Suntem fericiți să vă spunem că astăzi, cei 12 elevi din Little London International Academy au calificat România în semifinala acestei competiții și au făcut o impresie foarte bună printre organizatori și ceilalți participanți. Îi felicit din toată inima atât pe ei cât și pe profesorii care i-au pregătit!”

British English Olympics este o competiție care reunește în fiecare an elevi din întreaga lume. Concurenții trebuie să demonstreze, de-a lungul a mai multor probe, nu doar abilități foarte bune de cunoaștere a limbii engleze dar și de cultură generală, creativitate și improvizație.